Evenimentul LSM (Libre Software Meeting), acum în al doisprezecelea său an, este o întrunire anuală a entuziaștilor francezi de aplicații libere. Sînt prevăzute, timp de 6 zile, numeroase conferințe și discuții pe teme diverse și variate, conform agendei. LSM își schimbă locul manifestării în fiecare an, iar anul acesta se desfășoară la Strasbourg, în estul Franței, și unde reprezentanții Mageia se vor deplasa să prezinte proiectul nostru.
Marți 12 iulie către prînz, Anne va vorbi despre „Derivare și construire în 10 etape”. Această conferință pe tema „comunităților” va fi bazată pe cea ținută la LinuxTag și va prezenta proiectul per ansamblu. Anne va vorbi despre ce am învățat în acest prim an de Mageia și va partaja aceste descoperiri cu membri comunității noastre care ne urmează.
A doua noastră prezentare, de subsemnatul (Michael Scherer), va fi ținută după amiaza și va aborda tematica administrării sistemului; se va vorbi despre lucrările interne și va da detalii savuroase despre infrastructura unei distribuții Linux. Se va expune un punct ce vedere particular referitor la dedesubturile proiectului și se va vorbi de calea prin care încercăm să creăm o echipă de voluntari transparentă și viabilă.
Ambele conferințe vor fi ținute în limba franceză.
Nici un eveniment dedicat aplicațiilor libere nu este pe deplin reușit fără tîrgul asociațiilor. Atractivitatea LSM vine și din marea varietate a standurilor, care cuprinde de la diversele sisteme și aplicații libere precum Debian, GNOME, etc. trecînd prin furnizorii de acces Internet precum FDN, pînă la grupurile de utilizatori regionale (LUG) – iată aici lista completă.
Vom fi prezenți pentru a prezenta și a discuta despre distribuție cu vizitatorii, cu utilizatorii Mageia și cu membrii celorlalte comunități. Unii din noi au mai participat la acest eveniment în anii precedenți cu alte nume, așa că sîntem bine pregătiți!
Deoarece una din valorile noastre esențiale este cooperarea cu celelalte proiecte, am decis să partajăm standul nostru cu ambasadorii Fedora francezi și cu membri comunității franțuzești OpenSUSE pentru a asigura tot ce ține de aspectul logistic al standului. Spre exemplu, acest lucru va permite fiecăruia să plece să mănînce cu siguranța că cineva va avea grijă de lucrurile sale, sau să utilizăm o singură mașină pentru a evita duplicarea efortului.
Ne-ar plăcea să vă vedem acolo – LSM este o mare manifestare unde fiecare își poate găsi punctele de interes și vom aprecia în mod deosebit să asistați la prezentările noastre, sau să treceți pe la stand să stați de vorbă cu reprezentanții Mageia.
Să ne vedem la LSM!
Notă: Articol original publicat în engleză de misc