Ei bine, drumul a fost lung, mai lung decît ne-am așteptat, însă aproape am ajuns! Mageia 5 beta 1 este validată! Ce înseamnă asta? De ce a durat atîta (o lună și jumătate mai mult decît plănuisem inițial)?
RPM 4.12 contra sistemului de compilat Mageia, o retrospectivă
O scurtă explicație: Unele chestii nu au mers bine și altele s-au stricat.
Explicația lungă: În septembrie, am decis să actualizăm gestionarul nostru de pachete, RPM, către versiunea 4.12, cea mai recentă. Acest lucru a fost făcut cu puțin timp înainte de recompilarea masivă, o etapă necesară pentru versiunea beta în care recompilăm toate pachetele din distribuție ca să fim siguri că încă mai sînt compatibile cu starea curentă a platformei noastre de dezvoltare. De obicei, recompilarea masivă ne arată că un număr apreciabil de pachete nu se mai compilează, chiar dacă s-au compilat acum cîteva luni: sarcina împachetatorilor în cazul acesta este să le corecteze ca să se poată compila cu noua platformă de compilare, iar în unele cazuri să corecteze uneltele de dezvoltare pentru a repara regresiile.
Însă de data aceasta, noua versiune de RPM a introdus schimbări atît de majore încît să strice o mulțime din pachetele de bază în cursul recompilării masive și multe din pachete au intrat într-o reacție în lanț de erori de compilare. Ne-a luat cîteva săptămîni ca să le corectăm, însă depășisem deja jalonul planificat pentru Mageia 5 beta 1 (inițial prevăzută pentru sfîrșitul lui septembrie). Așa că am decis s-o amînăm pentru mijlocul lui octombrie.
În consecință, la jumătate din pachetele recompilate (cele compilate înainte de modificarea configurației RPM) le lipseau metadate importante. Cînd am decis să lansăm o a doua recompilare masivă în octombrie, s-a desfășurat destul de bine cu excepția unor probleme cu platforma Java. Era deja sfîrșitul lui octombrie cînd au fost gata primele imagini ISO ale versiunii beta 1 și livrate echipei de CTC pentru testare și validare.
Poate că știți deja, o nouă distribuție de Linux este o asociere între un program de instalare și un ansamblu de pachete. Deși pachetele erau bune în urma recompilării masive, de data aceasta programul de instalare a început să dea erori din cauza lui glibc (biblioteca GNU C) și al lui RPM. Asta a adus cu sine o întîrziere de o săptămînă.
Abia atunci echipa de CTC a putut în sfîrșit începe testarea setului proaspăt de imagini ISO și a descoperit un număr obișnuit de erori critice (sistem care nu demarează, chestii de genul acesta) și care au fost corectate cu ajutorul dezvoltatorilor. Multe mulțumiri echipei de CTC pentru munca loc continuă la imaginile ISO în același timp cu testarea actualizărilor propuse pentru Mageia 3 și Mageia 4! Această versiune beta este departe de a fi perfectă, așa că nu uitați să consultați erata, dar ar trebui să fiți în stare să o instalați și să vedeți stadiul actual din Cauldron (versiunea Mageia de dezvoltare). Vă rugăm să raportați toate erorile întîlnite, vom încerca să corectăm cît se poate de multe pentru Mageia 5 beta 2.
Consecințe asupra graficului de lansare
După agenda noastră inițială, a doua versiune beta ar fi trebuit să fie lansată pe 31 octombrie… Așa că am avut de ales între a sări peste versiunea beta 2 sau să decalăm lansarea versiunii finale de Mageia 5 și a versiunilor intermediare. Bazați pe returul primit după testarea versiunii beta 1, am decis că nu ne putem permite să omitem versiunea beta 2, avînd în vedere că versiunea curentă încă mai are unele probleme serioase. În consecință toate datele plănuite pentru viitoarele versiuni intermediare și a versiunii finale au fost decalate, iar noul grafic de lansare arată în felul următor:
- Beta 2: 16 decembrie 2014
- Candidata la lansare: 6 ianuarie 2015
- Versiunea internă: 23 ianuarie 2015
- Versiunea finală: 31 ianuarie 2015
Foarte bine… Acum, unde este versiunea mea beta 1?
Ați așteptat co toții destul această versiune, așa că puneți mîna pe ea cu prima legătură, însă nu uitați să le verificați și pe următoarele:
Testați, profitați și raportați orice eroare întîlnită! Acum este vremea să lustruim această Mageia 5!
Notă: Articol original publicat în engleză de Rémi Verschelde