Ei fac Mageia: Samuel Verschelde

De Marcello Anni, echipa Mageia Italia

Salut Samuel, un bun venit din partea utilizatorilor italieni de Mageia. Înainte de toate, ai putea să începi cu o prezentare personală?

Salut. Sînt Samuel Verschelde, am 29 de ani și trăiesc în Franța, la Lyon.

Cînd ai devenit interesat de Linux pentru prima oară?

Am descoperit Linux în 2003, pe vremea cînd îmi făceam studiile. Am fost încîntat să descopăr o lume complet nouă de care nu-i știam existența, pînă atunci utilizasem calculatoare cu sisteme de operare Microsoft. Prima distribuție pe care am instalat-o a fost Debian „Potatoe” și poate că nu a fost cea mai bună alegere pentru un începător nefamiliarizat cu linia de comandă unix :)
Apoi am utilizat Red Hat pentru o vreme și m-am stabilit definitiv pe Mandrake în 2004.

Cum ai descoperit Mageia și de ce ai ales să te alături proiectului?

Am auzit despre Mageia în ziua în care anunțul a fost făcut public și am decis imediat să mă alătur proiectului. Salvarea distribuției preferate prin transformarea ei într-un proiect condus de comunitate a fost (și încă este) foarte motivant. De asemenea, majoritatea contribuitorilor pe care-i cunoșteam se alăturau proiectului Mageia,  așa că a fost destul de clar că chiar dacă ar fi supraviețuit, distribuția Mandriva nu va mai fi la fel ca înainte.

În ce domenii contribui la Mageia?

Sînt interesat în principal de versiunile Mageia stabile. Într-un final, acestea sînt distribuțiile folosite de utilizatori. Pentru asta am integrat mai multe echipe:

  • echipa de împachetatori, pentru a putea corecta erorile, publica versiuni noi sau adăuga noi aplicații distribuției. Acest lucru îmi va permite în curînd să public retropotări (versiuni recente ale aplicațiilor populare) pentru Mageia 1, cu condiția de a găsi suficienți testori pentru a le valida.
  • echipa de control de calitate (QA): activitatea sa în momentul de față este testarea actualizărilor (corectări de erori, petice de securitate) înainte de a fi puse la dispoziția tuturor utilizatorilor. Inițial nu am prevăzut să lucrez atît de mult pentru echipa QA team, însă se pare că era într-adevăr nevoie așa că am investit mai mult timp încercînd să găsesc noi voluntari și să dau o mînă de ajutor la organizarea echipei.

Printre altele sînt și „mentorul” la 4 persoane care doresc să devină împachetatori pentru Mageia. Nu eram sigur că am destulă experiență în împachetare pentru a face acest lucru, dar încă odată era nevoie (acești oameni așteptau un mentor de cîteva săptămîni) așa că m-am propus voluntar. Se pare că treburile avansează bine, iar în cazul în care am neclarități pot cere oricînd sfatul împachetatorilor mai avansați.

Și bine înțeles mai este și proiectul Mageia App Db pe care l-am început cu cîteva luni în urmă.

De fapt, tu ești menținătorul Mageia-app-db. Poți să ne spui ce este și care este obiectivul său?

Mageia App Db este o bază de date RPM online care acre ca scop să:

  • ofere un loc „oficial” în care să căutați informații despre pachetele din Mageia
  • se concentreze pe interacțiunea dintre utilizatori, testori și împachetatori: de la utilizatori către împachetatori (cereri de retroportare, cereri de aplicații noi însoțite de un sistem de votare, …), de la împachetatori către utilizatori/testori (cereri de testare, ex: împachetatorii cer utilizatorilor să testeze un anumit număr de pachete înainte de a le publica în depozitele oficiale, …)
  • fie ușor de utilizat, rămînînd totuși o unealtă puternică

Iată cîteva funcționalitățile sale, plănuite sau deja implementate: notificări prin poșta electronică (ex: cînd un nou pachet este disponibil), capturi de ecran, evaluări, etichete…
Pentru lista completă vă rugăm să vizitați pagina web a acestui proiect.

În ce stadiu de dezvoltare se află mageia-app-db? Care sînt funcționalitățile sale majore și la ce ar trebui să ne așteptăm în versiunile viitoare?

Stadiul de dezvoltare actual este: „în curs de dezvoltare activă, însă deja utilizabilă dacă puteți accepta lipsa anumitor funcționalități”. Dacă este să numărăm numai contribuitorii frecvenți, atunci sîntem trei: Adrien Gallou (Franța), Vyacheslav Blinov (Rusia) și eu însumi.

În prezent versiunea 0.2 are următoarele funcționalități:

  • sincronizează cu baza de date RPM multi-distribuții a lui Olivier Thauvin, Sophie, de aceea este mereu la zi
  • permite navigarea în listă, căutarea de pachete, vizualizarea capturilor de ecran (cînd sînt disponibile), afișarea ultimelor actualizări sau retroportări și utilizarea diferitelor filtre
  • mulțumită lui Sophie nu poate fi utilizat doar de Mageia, dar și de Mandriva, Fedora, OpenSuse sau alte distribuții bazate pe RPM.

O versiune demonstrativă este disponibilă aici

Versiunea actuală este destul de brută, însă utilizabilă, cel puțin pentru mine (iar fratele meu Rémi mi-a confirmat că o utilizează și el ;-) ) !

Versiunea 0.3 ar trebui să propună următoarele funcționalități:

  • instalarea oficială a lui Mageia App Db pe serverele Mageia (nu este chiar o funcționalitate în sine, însă reprezintă un pas important)
  • conectivitatea LDAP cu baza de date de utilizatori Mageia, astfel încît autentificarea pe siturile web Mageia să funcționeze și cu Mageia App Db
  • notificări utilizator. Puteți opta să primiți un mesaj cînd un anumit pachet este actualizat, de exemplu cînd o nouă versiune de VirtualBox este disponibilă în depozitele „backports”.
  • internaționalizarea interfeței cu utilizatorul, dar pentru început numai cu cîteva limbi. De remarcat că este vorba numai de interfața cu utilizatorul. Traducerea descrierilor pachetelor este o altă (mare) chestiune.
  • diverse mini îmbunătățiri

Samuel îți mulțumesc pentru că ne-ai acordat acest interviu și continuă cu acest lucru formidabil Pe curînd!

Vă mulțumesc pentru că m-ați intervievat și salutări tuturor utilizatorilor Mageia!

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Despre Piratu'

Mageia Romanian coordinator and translator since the beginning of the adventure, September 2010.
Acest articol a fost publicat în Ei fac Mageia, Fără categorie. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.