Este timpul să mergem – la Berlin!

Al 19-lea Linuxtag va avea loc între 23 și 26 mai 2012, în hala 7.2 a tîrgului de expoziții din Berlin, Germania.

Pentru aproape două decade acest eveniment internațional cu sloganul „Unde .com întîlnește .org” a atras conferențiari, expozanți și mii de vizitatori din întreaga lume, oferind o vastă selecție de prezentări, conferințe și discuții pe lîngă o largă expoziție de companii și proiecte comerciale și non-comerciale.

Ca și la expoziția de anul trecut, Mageia.Org și MandrivaUser.de vor partaja același stand în hala 7.2, B #207. Veți putea întîlni persoane bine cunoscute din lumea Mageia precum marja, magnus, TeaAge, doktor5000, wobo și alții care vă vor prezenta noua versiune Mageia 2 și vă vor răspunde la toate întrebările. Vineri și sîmbătă vizitatorii vor fi întîmpinați și de ennael, boklm și obgr_seneca.

Dacă sînteți prin împrejurimile Berlinului în acele zile, nu uitați să treceți să ne salutați!

PS: În cîteva zile vor disponibile biletele electronice. Persoanele care doresc să beneficieze de bilete gratuite sînt rugate intre în contact cu wobo și obgr_seneca pe forum (mesaj personal) sau pe poșta electronică.

Notă: Articol original publicat în engleză de obgr_seneca

Publicat în evenimente, LINUX TAG | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Este timpul să mergem – la Berlin!

Aproape de țintă: descărcați Mageia 2 RC – dată nouă pentru versiunea finală

Iată-ne și aici. Cu ceva întîrziere, Mageia 2 RC este disponibilă pentru ultimele teste înainte de versiunea finală. Am inclus o mulțime de corecții de la beta 3 pentru modul de instalare și de actualizare majoră și sperăm să vă oferim o experiență foarte plăcută cu Mageia.

Informații suplimentare despre această ultimă versiune de dezvoltare:

Aceasta este ultima ocazie pentru a testa și a ne raporta problemele pe care le puteți întîlni cu viitoarea versiune. Deci avem nevoie de voi!

Ca o consecință a întîrzierii versiunii RC, versiunea finală va fi amînată pînă pe data de 22 mai ca să avem timp destul să tratăm problemele semnalate pentru versiunea RC și să construim imaginile ISO finale.

Vă mulțumim din nou pentru răbdare și rămîneți pe recepție!

Echipa Mageia

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în Mageia, RC, test | Comentariile sunt închise pentru Aproape de țintă: descărcați Mageia 2 RC – dată nouă pentru versiunea finală

Mageia este asemeni vinului bun…

Mageia 2 RC era plănuită pentru astăzi, însă testele și depanările pentru finalizarea sa sînt încă în curs. Sperăm să fie gata în zilele următoare.

Vă mulțumim pentru răbdare și rămîneți pe recepție!

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în Fără categorie | Comentariile sunt închise pentru Mageia este asemeni vinului bun…

Ultimul termen pentru Mageia 2: testați beta 3!

Pentru cîteva zile suspansul a atins culmi înalte. Sîntem bucuroși să vă oferim această versiune beta 3, care este și ultima pentru Mageia 2. S-a depus destul de multă muncă în această versiune pentru corectarea erorilor blocante, aspectul grafic este integrat aproape în întregime, iar acum așteptăm reacțiile voastre.

Beta 3 vine cu toate mediile planificate inițial: DVD, dual CD și Live CD. Avem nevoie în mod special de părerile voastre pentru Live CD ca să le ameliorăm pentru versiunea RC.

Ca de obicei, aici puteți găsi informațiile suplimentare despre versiunea beta 3:

Avertisment: Dacă utilizați un calculator portabil cu ambele plăci grafice Intel și ATI uitați-vă mai întîi aici, iar dacă aveți probleme cu plăcile grafice Nvidia cu versiunea Live CD, atunci uitați-vă aici. Lucrăm la aceste probleme pentru a le rezolva înaintea versiunii RC.

Vremea rămasă pînă la RC este scurtă, în jur de 2 săptămîni. Descărcați-o, testați-o și utilizați Bugzilla.

Profitați!

Echipa Mageia

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în beta, Mageia, test | Comentariile sunt închise pentru Ultimul termen pentru Mageia 2: testați beta 3!

Mageia 2 beta 3 este pe drum

După cum v-am explicat într-un articol precedent, graficul de dezvoltare Mageia 2 a fost întîrziat un pic și s-a mai și adăugat un beta 3. Inițial a fost plănuit pentru azi, însă va mai fi amînat cîteva zile. Această versiune va veni în formatul DVD obișnuit dar și LiveDC și dual CD, ceea ce necesită mai mult timp pentru testat.

Rămîneți pe recepție!

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în beta, ediție, test | Comentariile sunt închise pentru Mageia 2 beta 3 este pe drum