Pană de curent pentru serverele Mageia

Din partea lui Misc și a echipei sysadmin

Actualizare: Serverele s-au întors la viață și testorii la imaginile ISO finale!

După cum unii din voi au putut observa, am suferit ieri de o pană de curent, în jurul orei 01h05 (ora României) în unul din centrele noastre de găzduire.

Se pare că o problemă electrică a oprit cîteva servere din sala mașinilor Lost Oasis din Marsilia, provocînd oprirea a 4 din serverele noastre (valstar, alamut, jonund și ecosse cît și mașina virtuală care rula pe alamut, friteuse_tmp). Această pană a atins și toate serverele zarb.org care încă ne mai oferă suport pentru unele servicii (precum www, listele de difuziune, DNS secundar, SMTP, etc.).

Perenoel, unul din tipii bine de la Lost Oasis, s-a deplasat la fața locului pentru a remedia problema și astfel serverele au putut fi repornite în jurul orei 01:20 (ora României). Echipa de la Lost Oasis a lucrat pînă la 5 dimineața pentru a reporni toate serverele.

În momentul de față toate serverele, mai puțin Valstar și Jonund, sînt operaționale.

Jonund este doar un nod de compilare pentru pachetele RPM, însă mai dispunem de unul secundar și în plus sîntem în plină perioadă de înghețare, așa că putem gestiona incidentul fără dificultate.

Valstar este serverul principal de SVN și LDAP, deci aproape totul depinde de el. Serviciile impactate sînt:

  • LDAP

– Identity, nici un acces (nu se pot crea nici conturi)
– forum, bugzilla, transifex : acces numai în consultare, nimeni nu se poate conecta, însă pentru utilizatorii conectați totul este OK
– aproape toate aliasurile @mageia.org (e-mailurile sînt încă în lista de așteptare pe zarb)
– accesul distant în linie de comandă (rabbit, champagne)
– cîteva liste Sympa (@ml.mageia.org), în principal cele ale consiliului de administrare

  • SVN
  • sistemul de clădit (rămași fără planificator și fără servere alternative pentru împachetatori)
  • administrarea automatizată a serverelor (rămași fără puppetmaster)

Restul (situl web, blogul, xymon, listele de difuziune, svnweb) ar trebui să fie ok. Lucrăm activ la rezolvarea problemei. Lost Oasis ne-au informat că se vor deplasa să se uite la serverele noastre în această după amiază, vă vom ține la curent cu evoluția evenimentelor printr-un mesaj pe lista de difuziune.

Administratorii de sistem vor lucra și la transformarea infrastructurii într-una mai rezilientă la astfel de probleme (de exemplu, un al doilea LDAP ar fi rezolvat majoritatea problemelor, și este deja planificat).

Dacă aveți întrebări le puteți adresa pe lista de difuziune sysadmin sau pe canalul IRC #mageia-sysadm de pe Freenode, unde vom fi încîntați să vă răspundem.

Actualizare (14:10, ora României): toate sistemele sînt acum pornite și operaționale. \o/

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în Fără categorie | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Pană de curent pentru serverele Mageia

Doar cîteva zile pînă la Mageia 1: știri de pe front

După cum ați putut vedea în panoul de activitate de împachetare, rata de actualizare a pachetelor a încetinit în aceste ultime zile. Realizarea versiunii oficiale Mageia 1 este în plin progres. Iată ultimele știri de la echipele Mageia care lucrează la transformarea acestei versiuni într-un adevărat succes. Ca de obicei, ultimele zile dinaintea lansării sînt cele mai dure! :-)

Echipa de împachetatori

Ultimul exercițiu, însă nu și cel de pe urmă, înaintea versiunii finale.  Unele chestii sînt încă rămase pe lista „de făcut”: http://mageia.org/wiki/doku.php?id=iso1:countdown#technical_countdown

Trimiterea pachetelor noi este de acum încheiată. Toate corectările de erori, cu excepția celor blocante, vor fi amînate pînă după lansarea distribuției Mageia 1 și vor fi distribuite de echipa de securitate prin intermediul actualizărilor.  Împachetatorii vor putea adăuga pachete noi distribuției Mageia 1 după lansare, cu ajutorul depozitelor de pachete retroportate.

Echipa lucrează acum la redactarea notelor ediției pentru a putea fi traduse pentru data lansării.

Testele imaginilor ISO finale sînt în curs de realizare în cadrul unui grup de testori experimentați capabili să gestioneze acest proces cum se cuvine. Primele construiri au început ieri, iar imaginile ISO ar trebui să fie livrate în seara zilei de 31 mai, ca să poată fi distribuite la timp.

La scurt timp după lansare, Cauldron va fi redeschis pentru a permite tuturor să poată începe lucrul la versiunea următoare. Poate că administratorii de sistem vor avea totuși nevoie de ceva mai mult timp pentru a pregăti această mișcare. Vom redeschide astfel și discuțiile importante amînate la început, precum ciclul de realizare al noilor versiuni.

Echipele i18n

Acestea lucrează în momentul de față cu persoanele de la marketing și comunicare. Obiectivul principal este propunerea a cît mai multe limbi posibile pentru lansarea distribuției Mageia, astfel încît fiecare s-o poată descoperi și utiliza.

Echipa sysadmin

Echipa sysadmin  se concentrează pe organizarea înghețării distribuției curente, dar și de ce se va întîmpla după ce lansarea versiunii Mageia 1:

  • pregătirea serverelor alternative și sincronizării noilor arborescențe și imaginilor ISO pentru Mageia 1
  • separarea infrastructurii SVN ca să putem gestiona ambele ramuri, Cauldron și Mageia 1
  • pregătirea mediului de lucru pentru echipa de securitate
  • și… tratarea listei enorme cu ce este „de făcut”!

Echipa artistică

Ultimele elemente artistice tocmai au fost integrate în imaginile ISO finale. Echipa se concentrează acum pe conceptul general al lansării distribuției Mageia 1, precum situl web și „goodies”.

Echipa de marketing / comunicare

Echipa lucrează la ultimele elemente pentru lansarea oficială Mageia 1:

  • anunțul oficial și comunicatul de presă
  • transformarea acestei prime experiențe Mageia într-una facilă și agreabilă: descărcări, instalare, actualizare majoră de la Mandriva Linux 2010.1
  • explice ce este Mageia și ce am planificat pentru săptămînile ce vor veni

Deci, la final, încă ne-au mai rămas cîteva zile foarte încărcate pînă pe 1 iunie. Vreți să vă relaxați? Mergeți și primiți o îmbrățișare tandră!

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în Fără categorie | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Doar cîteva zile pînă la Mageia 1: știri de pe front

Versiunea finală se apropie: RC este disponibilă pentru ultimele teste

A sosit! Aceasta este ultima versiune de dezvoltare înaintea lansării primei versiuni finale a distribuției Mageia. Am reușit la timp, mulțumită efortului depus de întreaga comunitate.

Puteți alege și descărca ediția preferată. Această versiune conține în principal corectări de erori și traduceri actualizate. Versiunile Live CD vor fi disponibile în zilele următoare.

Timpul este scurt, însă ar trebui să fie de ajuns pentru a efectua testele finale! Iată cîteva lucruri importante de verificat înaintea versiunii finale:

Versiunea finală Mageia 1 va fi disponibilă în 13 zile! Rămîneți pe recepție!

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în Fără categorie | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Versiunea finală se apropie: RC este disponibilă pentru ultimele teste

Mageia peste hotare

Aceasta este continuarea inevitabilă la „Mageia la Linuxtag în Berlin

Linuxtag

Mageia la Linuxtag

rda, ennael și boklm în Berlin 

Tîrgul s-a sfîrșit, iar oamenii s-au întors la rutina lor cotidiană. Acuma, cu ce ne-am întors acasă la sfîrșitul zilei?

1. Mageia

Am afișat numele „Mageia”. Vizitatorii care ne-au călcat pragul au fost informați de oamenii noștri de la stand și de textul de pe un poster mare. Întrebările nu au vizat atîta partea tehnică cît mai degrabă despre cine sîntem, ce sîntem și (nu în ultimul rînd) unde sîntem. Aceasta a fost introducerea inițială pentru germani și a fost primită foarte bine de cei care întrebau. Ceva pe care comunitatea germană Mageia poate construi în timpul evenimentelor ce vor veni.

2. Conferința Mageia

Am avut ocazia să prezentăm Mageia în detaliu în cadrul unei conferințe ținute de ennael. Nu a fost o mulțime mare de lume și nici nu ne așteptam la așa ceva, au fost prea multe conferințe în același timp (mai bine 230 în 4 zile!). Totuși, cei 20 de oameni din audiență au constituit un bun început.

3. Experiențe peste hotare

Persoanele germane de la stand cunoșteau deja mediul, pentru cei 3 vizitatori francezi (ennael, rda și boklm) a fost o experiență interesantă deoarece acest eveniment german este foarte diferit de ceea ce erau ei obișnuiți să vadă la evenimentele din Franța. Astfel de experiențe îți conferă o perspectivă mai largă și aș dori să-i încurajez pe francezi, cît și pe ceilalți, să meargă (dacă se poate) la astfel de evenimente în alte țări pentru a vedea și a învăța. Astfel ne vom putea înțelege mai bine vecinii…

Unul din principalele beneficii ale acestui eveniment a fost întîlnirea persoană-cu-persoană. Astfel am putut discuta multe lucruri direct, în special cei care lucrează împreună, precum rda și obgr_seneca (ca să dau un exemplu). Să ne așteptăm numai la lucruri faine din toate cîte au plănuit!

4. DISTRACȚIA!

Apoi a urmat distracția! Am luat o cină faină vineri seara, dar au fost și toate momentele comice și distracția în aceste cîteva zile. Să vă dau un exemplu:

Un vizitator s-a prezentat partenerului nostru (MandrivaUser.de) cu care partajam standul. I-a fost prezentată versiunea beta curentă de Mandriva 2011 și apoi a fost întrebat ce părere are despre situl noului meniu. Și-a exprimat o părere mai degrabă negativă, iar apoi și-a prezentat cartea de vizită – era un reprezentant de la Rosa Labs, compania implicată în dezvoltarea acestui nou stil de meniu! :)

5. Tricourile

Cînd vă veți uita la poze (paragraful următor) veți vedea că am oferit numai tricouri albe și negre cu Mageia. Aceste tricouri sînt speciale – sînt tricouri de colecție, făcute special pentru prima noastră apariție oficială la Fosdem 2011 și nu veți mai avea ocazia să vă mai întîlniți cu ele!

Dar încă se mai poate!

Oferim tricouri ale și negre, toate mărimile. Pentru a comanda din Germania vă rugăm să contactați wobo AT mageia DOT org (prețul în Germania este de 10 Euro cu transport cu tot).
Pentru a comanda din străinătate, cei din Paris vă vor pune în curînd la dispoziție o modalitate.

6. Poze

Am făcut și ceva poze și le voi publica cît se va putea de repede pe galeria Mageia de pe facebook. Rămîneți pe recepție pentru adresa URL (o voi publica întru comentariu la acest articol). Pentru cei care vorbesc germana voi anunța adresa URL în cadrul unui interviu despre Mageia ce se va difuza la un post de radio pe Internet.

Notă: Articol original publicat în engleză de wobo

Publicat în Fără categorie | Etichete , | 1 comentariu

Mageia la salonul Solutions Linux, Paris 10 – 12 mai

Mageia va fi prezentă la salonul Solutions Linux 2011, în Paris, cartierul La Défense, între 10 și 12 mai 2011, la standul A60.

O parte din echipă va fi prezentă pentru a discuta despre proiect, schimburi de opinii despre lunile ce vor veni, lua notă de părerile și comentariile voastre… De asemenea veți găsi și tricourile cu Mageia pentru promovarea și susținerea proiectului. Nu ezitați deci să treceți pe la standul nostru!

Și ca să nu ne abatem de la bunele tradiții, vă propunem să luăm cina împreună, marți 10 mai, la ora 20:00 în Paris (locul va fi precizat ulterior): toată lumea este invitată. Pentru aceasta vă rugăm să vă înscrieți pentru a ne putea organiza cît mai bine.

Pe curînd!

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

PS: cine dorește să participe la salon și la cină, însă are nevoie de indicații, sfaturi sau ajutor, mă puteți contacta personal.

Publicat în Fără categorie | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Mageia la salonul Solutions Linux, Paris 10 – 12 mai