Ghinion sau cadou de Sfîntul Valentin: Mageia 5 beta 3 este disponibilă!

useless

Data lansării este undeva între vineri 13 februarie și Sfîntul Valentin, dar… nu mai contează, Mageia 5 beta 3 este disponibilă pentru teste. Informații suplimentare despre această versiune puteți găsi pe pagina cu nota ediției.

Drumul a fost lung și presărat cu piedici, însă comunitatea Mageia este pur și simplu genială și imaginile ISO sînt în sfîrșit disponibile.

După o luuuuuuuungă ședință delicată recenziei tuturor erorilor critice ale ediției, s-au realizat o mulțime de corectări care ne-au permis să finalizăm versiunea beta 3.

EFI este de acum suportat corect pe toate imaginile ISO pe 64 de biți, însă tot mai avem nevoie retururile voastre de experiență.

Sîntem acum în ultima linie dreaptă și avem nevoie de ajutorul vostru mai mult ca oricînd. Vă rugăm să ne raportați toate problemele pe care le întîlniți pe forumuri, listele de difuziune sau, de preferat, pe Bugzilla. În fine, nu uitați să consultați erata.

(Sursa imaginii: xkcd)

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Publicat în beta, ediție, Mageia, test | Comentariile sunt închise pentru Ghinion sau cadou de Sfîntul Valentin: Mageia 5 beta 3 este disponibilă!

FOSDEM se apropie!

Și Mageia va fi acolo!

FOSDEM 2015 va fi la sfîrșitul acestei săptămîni (31 ianuarie – 1 februarie) și avem în plan să fim acolo! Dar voi?
Ca și în cei 4 ani precedenți (aici, aici, aici și aici), vom avea un stand, în Corpul K, primul etaj, cu tricouri, pliante, CD-uri și autocolante! Și contribuitori cu care să stați de vorbă! V-ați întrebat vreodată cum arată fețele celor care stau în spatele muncii asidue investite în distribuția voastră preferată? Nu vă mai întrebați! Veniți să ne întîlniți! Promitem că nu mușcăm 🙂
Vom expune Mageia 5 Beta 2, așa că veți putea arunca o privire peste versiunea plănuită pentru luna martie.
Vom avea de asemenea Asamblarea noastră Generală anuală care este o altă ocazie de a vedea cum funcționează Mageia și de a discuta cu noi.
Și cel mai important, vom avea cina noastră anuală Mageia! Dacă doriți să participați, scrieți-vă numele aici pe  Wiki .

Sperăm să vă vedem acolo!

Notă: Articol original publicat în engleză de grenoya

Publicat în evenimente, FOSDEM, Mageia | Etichete , | Comentariile sunt închise pentru FOSDEM se apropie!

Mageia 5 beta 2 este disponibilă! O poveste cu ghinion

După numeroase întîrzieri vesriunea Mageia 5 beta 2 este în sfîrșit disponibilă! Puteți găsi informații suplimentare aici.

Se pare dar că iar va trebui să amînăm lansarea versiunii fiale de Mageia 5.

Am avut nevoie de ceva mai mult timp din cauza diverselor probleme cu demarajul EFI, Grub 2 și alte cîteva chestii. Doar cîțiva membri din echipa de CTC au mașini cu EFI, așa că dacă dispuneți de astfel de echipamente vă rugăm să testați Beta 2 și să ne raportați experiența.

Echipele noastre de CTC, împachetare și ISO lucrează non-stop să ne aducă tuturor o versiune stabilă și securizată, dar încă mai au de desfăcut cîteva noduri.

Prin urmare vom mai planifica o versiune beta înainte de candidata la versiunea finală. Deci, graficul de lansare final arată cam așa:

  • Beta 3 – 3 februarie
  • RC – 24 februarie
  • Versiunea finală – 10 martie

Ne cerem scuze pentru inconveniente și vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere, iar în cazul în care vă întrebați ce ați putea face ca să ajutați, întrebați direct echipele!

Avem nevoie de cît mai multă lume posibil pentru a încerca această versiune beta ca să identificăm orice problemă rămasă. Vă rugăm să raportați orice problemă întîlnită pe forumuri, pe listele de difuziune sau, de preferință, pe bugzilla. De asemenea, nu uitați să verificați și erata.

Notă: Articol original publicat în engleză de grenoya

Publicat în beta, CTC, echipă, împachetare, Mageia, test | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Mageia 5 beta 2 este disponibilă! O poveste cu ghinion

Odihnă de Crăciun pentru cei bravi

christmas_back_homeAm plănuit inițial să lansăm Mageia 5 beta 2 în jur de 16 decembrie. Mai avem încă ceva  lucru de terminat pentru a realiza un beta 2 demn care să ne ducă spre versiunea finală.

Lansarea imaginilor ISO de dezvoltare este o metodă bună de a testa toate funcțiile instalatorului pentru un mare număr de cazuri de utilizare și ca diversitate de componente materiale. Ne-au mai rămas de corectat cîteva erori buclucașe la instalator și integrarea EFI. Prin urmare și ca să mai avem ceva timp să le corectăm și să ne și bucurăm de Crăciun alături de familie și prieteni, s-a decis amînarea lansării versiunii beta 2 pînă la 6 ianuarie 2015, data inițială pentru RC, și să amînăm apoi versiunea finală.

Vom comunica data lansării versiunii finale imediat ce va fi lansată versiunea beta 2 ca să avem astfel o vedere de ansamblu mai bună asupra lucrului care mai trebuie făcut.

Vă dorim tuturor un Crăciun fericit și un 2015 măreț și sperăm să vă vedem pe punte gata să testați versiunea beta 2 cînd va fi lansată!

(sursa imaginii: xkcd)

Publicat în ediție, test | Comentariile sunt închise pentru Odihnă de Crăciun pentru cei bravi

Este Crăciun pe tărîmul FOSS!

largeGComprisLogoSau Hannuka, ori Kwanzaa ori solstițiul ori… ați priceput ideea. A sosit sărbătoarea pe care o sărbătoriți!

Iar în spiritul căldurii, al luminii și al generozității, Mageia se înhamă la (ceea ce sperăm să fie) o tradiție anuală unde facem o donație unui proiect din comunitatea FOSS. Poate vă întrebați „Ce mai e și asta?”, sau chiar „Hei, eu am donat pentru Mageia, nu pentru un mic proiect de care nici măcar nu am auzit!”, iar acestea sînt, într-adevăr, întrebări excelente.

Vedeți, Mageia este o distribuție realizată în întregime de o comunitate. Aici toată lumea este benevolă și face munca asta pentru că poate și pentru că vrea să contribuie. Banii pe care îi colectăm din donații sînt folosiți pentru a achita costurile serverelor, întreținerea și evoluțiile echipamentelor, organizarea standurilor și a articolelor pe care le distribuim la saloane (iar o dată, să aducem pe cineva cu avionul cînd totul era stricat).

Însă comunitatea Mageia este o parte dintr-o comunitate mult mai mare, comunitatea FOSS (FOSS este acronimul de la Free and Open Source Software). Vă mulțumim (da, vouă în mod personal!), ne-am mărit pînă am devenit una dintre cele mai mari distribuții de Linux. La început am fost foarte mici, însă ne-am mărit foarte repede. Iar acum sîntem în postura de a putea ajuta unul dintre cei mici. Vom utiliza acest cadou să ajutăm un proiect de care ne simțim foarte apropiați, așa că va fi mereu un proiect pe care îl oferim în depozite.

Acest cadou este (relativ vorbind) destul de mic, însă intenția contează. Așa că profităm de această oportunitate pentru a pune în lumină un proiect cu sursă deschisă mic dar foarte folositor. Aproape toate aplicațiile pe care le utilizăm în sistemul Mageia sînt dezvoltate de alte proiecte cu sursă deschisă. Unele dintre acestea sînt importante și finanțate relativ bine, precum KDE, Gnome și Mozilla, dar sînt multe altele care depind de ajutorul unor mici grupuri de persoane dedicate. Un astfel de proiect este GCompris, care este angajat în momentul de față într-o campanie de finanțare pentru modernizarea aspectului grafic al aplicației.

Așa că anul acesta am decis să donăm 250 EUR pentru GCompris. Decizia de anul acesta s-a bazat pe un motiv simplu: ca și distribuție Linux lucrăm din greu să facem Linux confortabil pentru majoritatea utilizatorilor. Mulți copii au un prim contact cu Linux prin GCompris (care înseamnă „am înțeles” cînd este pronunțat în franceză).

GCompris este o suită educațională cu activități pentru copii cu vîrstele între 2 și 10 ani. Contribuția la inițierea copiilor în Linux va ajuta la mărirea întregii comunități Linux 🙂 Bine înțeles că donația noastră este doar o mică parte din suma pe care vrea s-o strîngă GCompris, așa că dacă ați prevăzut ceva bănuți pentru a susține o cauză nobilă, credem că GCompris este alegerea potrivită.

De data asta am ales noi înșine GCompris, însă pentru anul viitor vă puteți exprima opinia. Către sfîrșitul lui 2015 (nu știm încă exact cînd) vă vom cere să vă gîndiți la o cauză nobilă pentru cadoul nostru anual. Așa că dacă întîlniți una, notați-o bine și transmiteți-ne-o la momentul potrivit. Să aveți sărbători fericite de sfîrșit de an.

Echipa Mageia

Notă: Articol original publicat în engleză de grenoya

Publicat în Fără categorie | Comentariile sunt închise pentru Este Crăciun pe tărîmul FOSS!