La anul și la mulți Mageia!

Înainte de toate, să terminăm repede cu finețurile… echipa Mageia vă dorește vouă și familiilor voastre un an nou foarte fericit :D . Sperăm ca 2011 să fie anul Mageia pentru utilizatori, contribuitori și parteneri astfel încît să putem propune și promova un mediu cu sursă deschisă super stabil și inovant.

Că tot vorbim despre viitor, noul an vine și cu începutul muncii reale!

Împachetarea

Miercurea trecută, în cadrul întrunirii împachetatorilor, s-au demarat sarcinile de împachetare pentru Mageia. Primele pachete vor fi importate în zilele ce vor urma de aproximativ 40 de împachetatori. Acest lucru este însoțit și de lansarea tutoratului pentru împachetatorii noi, astfel încît toate propunerile de contribuție să poată fi transformate într-un efort pozitiv. Puteți intra pe canalul #mageia-mentoring de pe rețeaua IRC Freenode  pentru a discuta toate aspectele legate de acest subiect. În același timp, s-au ales 2 reprezentanți pentru coordonarea echipei de împachetare.

Sistemul nostru de clădit, care este piatra unghiulară a proiectului, este în curs de actualizare/asamblare de către echipa sysadmin împreună cu ajutorul enorm  oferit de Pascal Terjan (dacă-l întîlniți, nu uitați să-i dați o bere :) ). Vă vom oferi mai tîrziu mai multe detalii despre implementarea sistemului de clădit.

Traducerile

În echipa de traducători/i18n s-au făcut primii pași în definirea procesului de traducere și fluxului de lucru. În momentul de față echipele stabilesc două fluxuri generale de lucru (unul cu Transifex și unul fără) și vor fi gata să înceapă lucrul în curînd. Echipele i18n se așteaptă ca de îndată ce va fi configurată toată infrastructura (în curînd) să poată coopta și mai mulți contribuitori, foști experți și noi voluntari deopotrivă. Pe scurt: i18n este pe drumul cel bun!

Web

Echipa Web este rămasă un pic în urma programului pentru lansarea noilor instanțe de wiki și forum. Dar acest lucru se va face în această lună, ianuarie. Toată infrastructura progresează încet (Bugzilla, www, administratori, gestiunea conturilor, calendar, depozitele de cod).

Comunicare & Marketing

Păi… după cum puteți vedea, nu prea sîntem activi în acest domeniu, totuși se construiește încet, dar sigur. De îndată ce vom avea un produs gata de pus pe masă, marketingul va începe serios.

Lansarea versiunii Alpha 0

Deci, sîntem pe drumul cel bun să realizăm prima versiune tehnică luna asta. Bine înțeles, după cum s-a anunțat mai înainte, să nu așteptați de la această versiune mai mult decît ceea ce este: o versiune alfa. Lucrurile vor fi din ce în ce mai interesante în lunile ce vor veni.

FOSDEM

Pe 4 și 5 februarie, unii dintre noi se vor întîlni la FOSDEM în Bruxelles și se vor bucura de întîlniri și discuții cu o mulțime de alți hackeri Free Software* norocoși!
* aplicații libere

Notă: Articol original publicat în engleză de ennael

Despre Piratu'

Mageia Romanian coordinator and translator since the beginning of the adventure, September 2010.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.