Și Mageia va fi acolo!
FOSDEM 2015 va fi la sfîrșitul acestei săptămîni (31 ianuarie – 1 februarie) și avem în plan să fim acolo! Dar voi?
Ca și în cei 4 ani precedenți (aici, aici, aici și aici), vom avea un stand, în Corpul K, primul etaj, cu tricouri, pliante, CD-uri și autocolante! Și contribuitori cu care să stați de vorbă! V-ați întrebat vreodată cum arată fețele celor care stau în spatele muncii asidue investite în distribuția voastră preferată? Nu vă mai întrebați! Veniți să ne întîlniți! Promitem că nu mușcăm
Vom expune Mageia 5 Beta 2, așa că veți putea arunca o privire peste versiunea plănuită pentru luna martie.
Vom avea de asemenea Asamblarea noastră Generală anuală care este o altă ocazie de a vedea cum funcționează Mageia și de a discuta cu noi.
Și cel mai important, vom avea cina noastră anuală Mageia! Dacă doriți să participați, scrieți-vă numele aici pe Wiki .
Sperăm să vă vedem acolo!
Notă: Articol original publicat în engleză de grenoya